Poppy’s Playground - Distracție în Aer Liber pentru micii oaspeți!
Poppy’s Playground este un spațiu de distracție în aer liber unde copiii își pot exprima creativitatea și se pot bucura de aventuri captivante într-un mediu sigur, materialele folosite fiind premium, speciale pentru locuri profesionale de joacă.
Deschis în fiecare zi a săptămânii, pentru copiii oaspeților resortului din Teleac, cazați sau care doar servesc masa, noul loc de joacă îi va captiva pe cei mici, stimulându-le imaginația și dezvoltându-le abilitățile motorii și sociale. Cu o capacitate de 50 de locuri, acest modern spațiu de distracție creează o oază de bucurie și entuziasm: tobogane pline de culoare, leagăne vesele, balansoare duble sau pe arc în formă de animale haioase, tiroliana de exterior pentru cei mai aventuroși, carusele rotative „zâmbitoare”, umbrela sub formă de floare cu petale mari, colorate, ca de poveste. Iar pentru cei care doresc să exploreze, să construiască forme imaginate de ei, există o groapă de nisip acoperită, unde cei micuți se pot juca feriți de razele fierbinți ale soarelui.
Cu Poppy’s Playground, ne dorim să încurajăm o viață activă și sănătoasă pentru copiii cu vârsta între 1 și 12 ani, invitându-i să exploreze lumea înconjurătoare într-un mod distractiv și educativ, supravegheați de părinți.